Muzica Tăcerii

Înțelepții pitagorici au spus că universul este muzical. De fapt, fiecare sunet și fiecare tăcere par să aibă un efect special asupra ființei umane. Înțelesul său specific poate fi sau nu eliberator, aducând ușurare, pace, seninătate sau poate neliniște. De aceea, excesul de zgomot – poluarea fonică modernă – este departe de a fi o problemă minoră.

 

Se știe, de exemplu, că gunoiul este doar o materie primă potențial utilă, plasată într-un loc greșit. În același mod, zgomotul este un sunet, în sine inofensiv, care evocă fragmentarea și dizarmonia, deoarece a fost emis la momentul nepotrivit, pe tonul și volumul greșit.

Sunetele naturii sunt de obicei muzicale. Este adevărat că uneori – ca în timpul unei furtuni – pot părea teribile celor care nu le înțeleg. Un câine domestic, de exemplu, va merge întotdeauna sub pat, speriat, când va auzi tunetul. Dar, în ansamblu, din punct de vedere al sunetului, natura este tăcută și armonioasă. Această percepție este întărită atunci când o comparăm cu un oraș modern. Imaginați-vă, pentru o clipă, sunetul valurilor oceanice care se prăbușesc pe o plajă pustie, cântecul păsărilor ridicat în copaci, zgomotul vântului care provoacă foșnetul frunzelor și, pe de altă parte, claxonul vehiculelor, vuietul motoarelor și sunetul sirenelor. Chiar și peisajele noastre rurale sunt în prezent tăiate de vuietul tractoarelor și al ferăstrăului cu lanț.

Zgomotul amenință nu numai tăcerea și muzicalitatea prezente în natură, ci și sănătatea ființei umane. Surditatea fizică nu este singurul rezultat al zgomotului excesiv. Sub rezerva poluării fonice, cetățeanul are o varietate de simptome. Sistemul nervos periferic suferă și provoacă vasoconstricție; vasele de sânge sunt comprimate. Bătăile inimii sunt modificate. Pupilele se dilată. Când problema este constantă, pierderea auzului apare ca o apărare a organismului. Organismul surd este închis mediului: declară o pace interioară unilaterală, al cărei preț este lipsa finală de comunicare. Cine aude astăzi „rock” la volum maxim, în câțiva ani poate să nu audă, chiar dorind, acordurile mai moi ale muzicii clasice.

Zgomotul excesiv este un fel de exteriorizare forțată a conștiinței și poate fi căutat ca un mijloc de a evita confruntarea cu anxietatea. Acesta este cazul unui anumit tip de muzică. Zgomotul poate fi impus și omului din exterior, făcându-l victima unui proces de contaminare a mediului.

Sursa: https://www.carloscardosoaveline.com/a-musica-do-silencio/